Of Mice and Men

Citisem acum multă vreme „Iarna vrajbei noastre” de Steinbeck şi îmi cumpărasem „Şoareci şi oameni” fără să apuc să o lecturez.  De vreo trei luni tot încep să citesc cărţi şi nu reuşesc să le termin, le las semne, le măzgălesc pe marigi, mă reapuc de ele şi apoi le abandonez una peste alta pe măsuţa de lângă pat. Începusem să mă preocup că nu mai pot crea legături cu cărţile mele, nu reuşeam să le mai simt, nu reuşeam să mă mai îndrăgostesc...

Astăzi am devorat „Şoareci şi oameni”. În câteva ore. Adevărat că este scurtă! însă ... mai încercasem eu poveşti de amor cu cărţi subţirele şi am sfârşit fiind dezamăgită. Cu Steinbeck însă m-am potrivit perfect, ne-am îndrăgostit unul de altul la prima vedere şi nu am abandonat filele până nu mi-am satisfăcut nevoia de frumos.

Pe lângă firul narativ (simplist) pe care nu am intenţia să îl redau aici (puteţi citi nenumătare rezumate pe internet sau mai ine cartea:)) ...... aş vrea mai degrabă să împărtăşesc experienţa mea de lectură. Am semantizat toată acestă cărţulie ca pe o metaforă a iubirii şi a nevoii umane de a dărui afecţiune, de a se simţi iubit şi important într-o lume fără perspectivă. Este o carte despre fugă, despre sentimente puternice care pot distruge vieţi, despre protecţie, despre vise şi aripile pe care ni le pot da acestea, despre suferinţă, despre singurătate, despre minciuna la care apelăm pentru a proteja un altul, despre nevoia de a socializa, despre oameni simpli şi universuri banale, despre nevoi primare, despre putere (fizică) şi incapacitatea de a o controla, despre abandon, despre moarte, despre bun şi frumos, despre inocenţă şi copilăria omului matur.

M-am regăsit în Lennie şi în nevoia lui de a iubi, m-am regăsit în George pentru dimensiunea mea protectivă, m-am regăsit în soţia lui Curley şi în drama ei, m-am regăsit în viaţa simplă şi în aspiraţiile aparent insignifiante ale Carlson şi Slim, mai mult chiar, m-am surprins neblamând gestul final al lui George....

Recomand să citiţi „Şoareci şi oameni” printre rânduri....