Bucătărind italienește (second part)

Întotdeauna mi-a plăcut mai mult să fac dulciuri decât mâncare (moștenire mămească), așa încât zilele mele de naștere erau în fiecare an bun motiv de a prepara tot feluri de dulcegării pentru oaspeți. De aceea m-am luminat ca un copil când am ajuns la cursul meu de bucătăreală și am descoperit că ne vom juca de-a oamenii mari care prepară dulciuri pentru cei dragi. Ce a ieșit vă arăt în imagini, țin să precizez că mirosul dulciurilor abia scoase din cuptor era demențial:

Am notat rețeta așa că la întoarcere o voi încerca în cuptor românesc!

La vitta è bella (a volte)

...Aș spune chiar bellissima! E clar că aici timpul are altă valoare, de fapt nici nu îi mai țin seamă... Poate pentru că mi-am găsit TIMPUL MEU pe care îl tot căutam de 2 ani de zile, poate pentru că acum am TIMP să îmi îndes mințile în bibliotecă cu zilele fără să țin cont de nimic, să descopăr tot ce e de descoperit în semiotică, psihologie, științele formării, publicitate, poate pentru că acum am timp să ascult muzică, să ies să mă plimb, să merg la film aproape în fiecare weekend, să îmi cumpăr bilete de călătorie la Viena, Bratislava, Verona, Florența, Manarola, să merg la cursuri și să mă bucur cât de mișto își țin profesorii de aici prelegerile, să las lucrurile să se întâmple fără să intervină conștiința să mă oprească, să merg la cină irlandeză cu oameni din toată lumea, să vorbesc engleză, apoi peste o secundă italiană, apoi să răspund la un mesaj în română, să merg la cursuri de gătit (apropo am învățat să fac tortellini:)):

de yoga, de înot, să visez la plaja care mă așteaptă de când am pășit în aeroportul din Forli, să aștept bicicleta promisă, să am acel sentiment continuu de "totul este posibil". Cum să fac să țin acest sentiment? să nu mă mai opresc contra vântului?

So special...

Copilul sunt eu!

Nu știu să fie perioadă mai frumoasă decât copilăria și e păcat că trece repede (așa cum se întâmplă, de regulă, cu tot ceea ce te face fericit) dar mai păcat este că nu conștientizezi atunci ce înseamnă asta. Ți se pare firesc să fie așa, să ai gândul numai la joaca, la ce îți dorești și la cum să ai acele nimicuri care, copil fiind, te fac fericit. Ți se pare normal ca lumea să se învârtă în jurul tău, părinții să îți aducă și luna de pe cer, poveștile să fie cu zâne, balaurii să existe și eroii să te inspire. Mie mi-e dor rău să fiu copil mai ales pentru că sunt încă un copil cu veleități de om mare:)... mi-e clar că nu am cum să mai fiu, dar de asemeni mi-e clar că un copil al tău te face să retrăiești această perioadă veselă și te umple de bunătate. Și mai mai că aș vrea unul al meu:), cred că m-aș descurca mai ales la capitolul joacă (aici ar avea un partener de bază). Da, aș intra în lumea lui într-o clipită și am sta la nesfârșit să facem puzzle:

să bucătărim și să ne murdărim de făină din cap până în picioare:

să ne dăm în leagăn:

să ne jucăm în parc până ne crapă picioarele de oboseală:

să desenăm pereții, să stăm până la miezul zilei în pijamale la desene, să colorăm, să îi citesc povești, să ne jucăm cu mingea, să alergăm pe iarbă, să jucăm ascunselea, să dansăm, să ne prostim de fiecare dată când viața e prea serioasă și ți-o ia înainte, să săpăm în nisip, să dăm mâncare la animale pe stradă, să facem tot felul de experimente stupide, să punem grâu la încolțit, să descoperim stelele și planeta...

After/finally...

Ultimele trei săptămâni m-au adus pe linia de plutire în ceea ce privește starea de spirit: liniștea psihică este binevenită, mintea odihnită, programul de viață în care își găsesc loc călătoriile constante este bifat ... am răgazul să mă adun și să îmi dau seama ce îmi doresc cu adevărat, să realizez că a fi fericit nu înseamnă să taci și să mergi mai departe doar așa, din inerție, ci că eu sunt inerția a ceea ce mi se întâmplă. Gândirea pozitivă funcționează din plin în ceea ce mă privește și vreau să îmi rămână pe retină doar vederile cu peisaje frumoase, pe celelalte le pun la categoria "trăit, învățat, uitat (a se citi nu mai vreau să mi se mai întâmple)".

Din păcate nu te naști înțelept, ai nevoie de experiențe, de trăit, de căutat, de aflat ca să te definești, să devii un contur clar, nu doar o umbră. Descoperi așa ce îți place, ce te enervează cel mai mult, ce te face să te bucuri, peste ce poți trece și unde te împotmolești, ce poți ierta și ce nu, când să strigi de durere și când să țipi de fericire, afli de fapt care îți sunt limitele. Și când le afli este bine să nu întinzi coarda pentru că se va rupe. Totuși rămâi cu ceea ce înveți și în fapt aici stă secretul. Cea mai recentă lecție a mea este una foarte simplă, știută dar destul de greu de acceptat: oamenii nu se schimbă, e clar! Și când spun asta mă refer la aliajul de bază din care este format fiecare, nu poți transforma în aur un banal aliaj neprețios...Poate poți da cu var un perete mucegăit dar după un timp va deveni iar urât și te vei sătura să îl tot dai cu var sau să aștepți să nu mai fie umezeală ca nu cumva să mucegăiască iar. Și încă ceva: din punctul meu de vedere nu este recomandat să revii asupra deciziilor luate în momente de luciditate:), la mine nu a funcționat ... poate pentru că acele alegeri erau foarte bune dar eu crezând că doresc altceva am făcut din realitate poveste sperând la "au trăit fericiți până la adânci bătrâneți..."

Totuși până la bătrâneți există o viață de trăit, o groază de lucruri de bucurat ochiul și sufletul. Iar eu am ales să mi le bucur cât de des posibil în mii de feluri și este binele de după furtună, este sentimentul de decizie înțeleaptă care te liniștește. Plus că în jurul Romei nu mai ții cont de timp, ci de fericire:

iar dacă peisajul casei în care ai fost adoptat pentru ceva vreme este acesta, lucrurile nu au cum să nu meargă bine:

La cosa buona e giusta!

Rome in pieces

Roma nu are nevoie de cuvinte, este așa cum o știam: impresionantă, plină de viață, culoare, diversitate, ritm...

La primavera...

Cum primăvara vine cu astenie eu încerc să o sting cu un vin roșu, înghețată cremoasă de te lingi pe degete, o săptămână la Roma și prin prejur de-aiurea, părți interesante de Bologna descoperite peste umăr, bucătărie italinească ... Și pentru că se potrivește mesajul melodiei dau share...