Generos de iubibilă

ADRI-atica

Să stai într-o țară în care în maximum 2-3 ore din aproape toate părțile poți ajunge la mare este un privilegiu iar eu am recompensat munca mea de câteva luni cu un drum la Adriatică, mai exact Civitanova Marche. Destinația ne-a oferit mai mult decât un week-end cu soare, apă albastră și plaje curate...ne-a oferit un răsărit roșu/o cină pe plajă

picioare răsfățate de apă

o prietenă închiriată pe care am ÎNVĂȚAT SĂ O CONDUC!!!!! (pe nume CICI)

de care mi-am amintit a doua zi datorită bronzului tip zebră, a vânătăilor de pe picioare și a mușchilor/palmelor care durea rău rău și erau umflate....dar îmi voi aminti for ever că a fost prima bicicletă care a lăsat urme:):):)

La întoarcere am făcut un popas la Rimini să admirăm Italia în miniatură

și ne-am plimbat cu gondola în Veneția

ne-am tras cu trenulețul prin apă și am intrat în povestea lui Pinocchio:)...am cam ex-perimentat extreme externe.

Vacanțele sunt frumoase pentru că iți dau impresia că poți să ții soarele în palmă:)

Hard & ...hard

Mi-am dat seama că sunt cam extremistă în condus (în sensnul că îmi place viteza) când am ieșit prima data la școala de șoferi "la stradă" și apăsam accelerația fară nici un stres, luam curbele ca la formula 1 iar instructorul îmi spunea cu o voce caldă: Adriana curbele se iau numai cu a II a:)!.

Eh, ca să îmi amintesc cum e treaba cu motoarele dar la un alt nivel am făcut un drum până la Vicenza să căscăm ochii la tuck contest: adică niște namile de mașinării care trăgeau niște super greutăți (un fel de adrenalină pe care o simțeai în urechi și în piept în momentul când namila pleca - mi-au lipsit dopurile de protecție). Totul s-a desfășurat frumos, pe categorii de greutate cu multă lume (din clasa masculină, evident!) și mai ales cu multă, dar exagerat de multă muzică românească de genul bunți bunți (era totuși în context)

Păcat că ultima adunare va fi undeva prin septembrie când urechile mele vor fi deja pe meleaguri autohtone:)

San Marino

La San Marino mi-a plăcut:

-peisajul

-mâncarea

-muzeul de ceară

-că m-am împrietenit cu un motan

-apusul

-că am primit floarea soarelui:)

E bine să nu fii tu

De două zile sunt în transă, nu prea știu cum să îmi calmez spiritul - încerc să fac același lucruri ca de obicei, adică scris la doctorat, bibliotecă și ieșirea de seară. Dar ieșirea de seară este acum alta, mai călduroasă ca cele anterioare deși gradele din termometru nu sunt mai multe decât de obicei, e mai așezată și are în ea planuri de viitor serioase:) și au mai rămas puține momente până la acasă...

Da

Penibilofunny

Am observat că în viață poți da peste persoane care atrag penibilul (genul care dărâmă pe unde merg, varsă tot peste tot inclusiv pe tine, sunt împiedicați, împrăștiați, neadunați etc.). Așa sunt ei construiți, nu îmi explic cum dar parcă numai lor li se întâmplă chestii. Nu este de râs (la modul batjocoritor ci la modul funny) sau de condamnat pentru că sunt sigură că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat cel puțin o dată în viață o fază penibilă care l-a făcut să roșească imediat sau a avut zile împiedicate. Aș vrea să știu de ce întâmplări penibile ați avut voi parte până acum în viață și vă dau dreptul de a nu vă semna dacă este una foarte penibilă de care vă este și acum rușine:).

Ca să sparg ghiața o să vă dezvălui că în ultima vreme fazele mele penibile sunt legate de toaletă. Prima a fost la Modena când am intrat în toaletă fără să închid ușa, ca na... am presupus că dacă îi e cuiva să intre nu o va face fără să bată la ușă. Ei bine nu a fost așa, s-a intrat fără bătăi în ușă, dimpotrivă cu ușa larg deschisă așa încât să mă poată admira toată gloata care aștepta la coadă. Eh, am tras aer în piept și am spus că nu mă cunoaște nimeni de acolo și că la Modena oricum nu mă mai întorc ever.

A doua fază și mai penibilă s-a petrecut în decursul a trei zile de când am schimbat biblioteca. E normal când stai 8-9 ore în bibliotecă mergi la baie de cel puțin 3 ori pe zi:) și cum mă aflu într-o locație nouă am urmat indicatoarele pe care era scris frumos Toaletă că să ajung în locul cu pricina. Și l-am găsit numai că LOCUL avea ceva ce nu era la locul lui... Nu aș putea să spun ce dar era ceva diferit. Nu vă speriați, era o toaletă:) că încă știu să citesc indicatoarele dar parcă era altfel...și parcă erau prea mulți băieți în toaletă. Eu singura fată? Cel puțin ciudat... dar m-am gândit că este una comună din lipsă de spațiu - blonda din mine. A doua zi am mers în același loc, de data aceasta mai mulți băieți care mă priveau curioși. Eu la fel de curioasă că nu înțelegem de ce mă priveau ei curioși. A treia zi am intrat iar nonșalantă, iar plin de băieți, iar își dădeau coate fapt ce m-a făcut să îmi dau seama că ceva nu este în regulă și să îmi pun întrebări. Și nu era....pentru că eu de trei zile mergem fără niciun stres în toaleta bărbaților (am aflat ulterior că cea a femeilor era la un etaj superior). Cred că a fost mai penibil după ce am realizat cum stă treaba. Oare ce gândeau săracii băieți de mă priveau așa? Ufaaa...

Hai acum să vedem ce povești penibile aveți voi.

Cum recunoști OMUL bun?...

1. nu te plictisești să îl asculți
2. îți transmite toată liniștea de pe pământ
3. te face să fii tu însuți mai bun cu tine, cu ceilalți
4. îți spune despre tot și toate într-un mod sincer
5. face lucruri generoase de care nu știe nimeni
6. cea mai frumoasă amintire este despre cum îi ajută pe ceilalți
7. nu știe să mintă, nu îți cere socoteală, nu te ceartă
8. îți dă încredere
9. are lumină sclipitoare în ochi
10.înțelege cuvintele mele puține...

Dragă tu

imaginează-ţi iubirea
ca pe o mică şaretă facută dintr-un material
extrem de uşor, să zicem, speranţă,
trasă de doi fluturi;
când unul dintre fluturi – el, să zicem,
trage un pic mai încet la şaretă, tu
începi să te simţi încet-încet
(pentru că şareta e foarte uşoară)
obosită; pe distanţe lungi se poate ajunge
într-adevăr, la extenuare.
Dar noi, ăştia care tragem la şaretă din plăcere,
nu obişnuim să ne plângem
când şareta e un pic mai grea, nu?
chiar şi dac-o tragem la deal.
Pentru că ştim că dacă noi tragem
în ritmul nostru, maximul
de rău care se poate întâmpla
e ca celălalt fluture să se împiedice
şi să renunţe. Iar noi rămânem singuri
şi oh! atât de liberi trăgând
după noi o şaretă facută dintr-un material
atât de uşor, să-i zicem, speranţă.

Nu îmi aparțin versurile. Iv știe mai bine să verseze:):):)
http://ivcelnaiv.ro/2012/06/draga-tu/

Avem timp

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Poezia lui Paler se potrivește de minune cu mirosul de tei din camera mea și cu dorul de casă pe care îl resimt tot mai mult...Aștept zborul

Întâlnirea cu Umberto Eco

Unul dintre motivele pentru care am ales sa vin la Bologna a fost acela că au o școală foarte bună de semiotică și cum nu ar putea să fie așa când au profesori precum U. Eco. Mult așteptata întâlnire cu cel mai cunoscut semiotician al secolului a avut loc într-un cadru studențesc - mai exact o conferință la Scola Superiore di Studi Umanistici, instituție a cărui președinte este de la începuturi. Mi se întâmplă rar să am emoții când întâlnesc pe cineva dar acum chiar îmi tremurau picioarele, îmi lungeam gâtul ca să îl văd și urechile ca să îi aud discursul. M-am bucurat să am în fața ochilor un om glumeț cu un aer de intelectual burghez dar fără să deranjeze, dimpotrivă plăcut la vedere, prietenos cu studenții și tăios în replici cu profesorii a căror idei mărețe erau prea mărețe:).

Sala era plina de studenți... atât de plină încât majoritatea dintre noi a preferat să stea pe jos numai să ia parte la discuția despre semn și sens. Eram toți niște oameni mici care sorbeau fiecare cuvântare a unui om mare... o întâlnire care m-a făcut să îmi dau seama ce neînsemnată sunt în fața unei astfel de minți luminate dar și bucuroasă că am avut putut să fiu acolo în sala roșie la una dintre rarele intervenții ale lui U. Eco.

Este un sentiment de bun și bine atunci când reușești să faci lucruri care odinioară erau mari dorințe!

Bucătărind italienește (second part)

Întotdeauna mi-a plăcut mai mult să fac dulciuri decât mâncare (moștenire mămească), așa încât zilele mele de naștere erau în fiecare an bun motiv de a prepara tot feluri de dulcegării pentru oaspeți. De aceea m-am luminat ca un copil când am ajuns la cursul meu de bucătăreală și am descoperit că ne vom juca de-a oamenii mari care prepară dulciuri pentru cei dragi. Ce a ieșit vă arăt în imagini, țin să precizez că mirosul dulciurilor abia scoase din cuptor era demențial:

Am notat rețeta așa că la întoarcere o voi încerca în cuptor românesc!

La vitta è bella (a volte)

...Aș spune chiar bellissima! E clar că aici timpul are altă valoare, de fapt nici nu îi mai țin seamă... Poate pentru că mi-am găsit TIMPUL MEU pe care îl tot căutam de 2 ani de zile, poate pentru că acum am TIMP să îmi îndes mințile în bibliotecă cu zilele fără să țin cont de nimic, să descopăr tot ce e de descoperit în semiotică, psihologie, științele formării, publicitate, poate pentru că acum am timp să ascult muzică, să ies să mă plimb, să merg la film aproape în fiecare weekend, să îmi cumpăr bilete de călătorie la Viena, Bratislava, Verona, Florența, Manarola, să merg la cursuri și să mă bucur cât de mișto își țin profesorii de aici prelegerile, să las lucrurile să se întâmple fără să intervină conștiința să mă oprească, să merg la cină irlandeză cu oameni din toată lumea, să vorbesc engleză, apoi peste o secundă italiană, apoi să răspund la un mesaj în română, să merg la cursuri de gătit (apropo am învățat să fac tortellini:)):

de yoga, de înot, să visez la plaja care mă așteaptă de când am pășit în aeroportul din Forli, să aștept bicicleta promisă, să am acel sentiment continuu de "totul este posibil". Cum să fac să țin acest sentiment? să nu mă mai opresc contra vântului?

So special...

Copilul sunt eu!

Nu știu să fie perioadă mai frumoasă decât copilăria și e păcat că trece repede (așa cum se întâmplă, de regulă, cu tot ceea ce te face fericit) dar mai păcat este că nu conștientizezi atunci ce înseamnă asta. Ți se pare firesc să fie așa, să ai gândul numai la joaca, la ce îți dorești și la cum să ai acele nimicuri care, copil fiind, te fac fericit. Ți se pare normal ca lumea să se învârtă în jurul tău, părinții să îți aducă și luna de pe cer, poveștile să fie cu zâne, balaurii să existe și eroii să te inspire. Mie mi-e dor rău să fiu copil mai ales pentru că sunt încă un copil cu veleități de om mare:)... mi-e clar că nu am cum să mai fiu, dar de asemeni mi-e clar că un copil al tău te face să retrăiești această perioadă veselă și te umple de bunătate. Și mai mai că aș vrea unul al meu:), cred că m-aș descurca mai ales la capitolul joacă (aici ar avea un partener de bază). Da, aș intra în lumea lui într-o clipită și am sta la nesfârșit să facem puzzle:

să bucătărim și să ne murdărim de făină din cap până în picioare:

să ne dăm în leagăn:

să ne jucăm în parc până ne crapă picioarele de oboseală:

să desenăm pereții, să stăm până la miezul zilei în pijamale la desene, să colorăm, să îi citesc povești, să ne jucăm cu mingea, să alergăm pe iarbă, să jucăm ascunselea, să dansăm, să ne prostim de fiecare dată când viața e prea serioasă și ți-o ia înainte, să săpăm în nisip, să dăm mâncare la animale pe stradă, să facem tot felul de experimente stupide, să punem grâu la încolțit, să descoperim stelele și planeta...

After/finally...

Ultimele trei săptămâni m-au adus pe linia de plutire în ceea ce privește starea de spirit: liniștea psihică este binevenită, mintea odihnită, programul de viață în care își găsesc loc călătoriile constante este bifat ... am răgazul să mă adun și să îmi dau seama ce îmi doresc cu adevărat, să realizez că a fi fericit nu înseamnă să taci și să mergi mai departe doar așa, din inerție, ci că eu sunt inerția a ceea ce mi se întâmplă. Gândirea pozitivă funcționează din plin în ceea ce mă privește și vreau să îmi rămână pe retină doar vederile cu peisaje frumoase, pe celelalte le pun la categoria "trăit, învățat, uitat (a se citi nu mai vreau să mi se mai întâmple)".

Din păcate nu te naști înțelept, ai nevoie de experiențe, de trăit, de căutat, de aflat ca să te definești, să devii un contur clar, nu doar o umbră. Descoperi așa ce îți place, ce te enervează cel mai mult, ce te face să te bucuri, peste ce poți trece și unde te împotmolești, ce poți ierta și ce nu, când să strigi de durere și când să țipi de fericire, afli de fapt care îți sunt limitele. Și când le afli este bine să nu întinzi coarda pentru că se va rupe. Totuși rămâi cu ceea ce înveți și în fapt aici stă secretul. Cea mai recentă lecție a mea este una foarte simplă, știută dar destul de greu de acceptat: oamenii nu se schimbă, e clar! Și când spun asta mă refer la aliajul de bază din care este format fiecare, nu poți transforma în aur un banal aliaj neprețios...Poate poți da cu var un perete mucegăit dar după un timp va deveni iar urât și te vei sătura să îl tot dai cu var sau să aștepți să nu mai fie umezeală ca nu cumva să mucegăiască iar. Și încă ceva: din punctul meu de vedere nu este recomandat să revii asupra deciziilor luate în momente de luciditate:), la mine nu a funcționat ... poate pentru că acele alegeri erau foarte bune dar eu crezând că doresc altceva am făcut din realitate poveste sperând la "au trăit fericiți până la adânci bătrâneți..."

Totuși până la bătrâneți există o viață de trăit, o groază de lucruri de bucurat ochiul și sufletul. Iar eu am ales să mi le bucur cât de des posibil în mii de feluri și este binele de după furtună, este sentimentul de decizie înțeleaptă care te liniștește. Plus că în jurul Romei nu mai ții cont de timp, ci de fericire:

iar dacă peisajul casei în care ai fost adoptat pentru ceva vreme este acesta, lucrurile nu au cum să nu meargă bine:

La cosa buona e giusta!

Rome in pieces

Roma nu are nevoie de cuvinte, este așa cum o știam: impresionantă, plină de viață, culoare, diversitate, ritm...