Bărbaţii beau bere şi femeile cafea

Că femeile şi bărbaţii sunt ca apa şi uleiul este o certitudine. Că bărbaţilor le place berea şi femeile adoră discuţiile lungi la cafea este, de asemeni, un fapt al cotidianului. Motivaţiile care ne adună pe noi femeile la cafea le ştiu, ce se întâmplă în acel spaţiu securizat în care secretele ies la iveală îmi este cunoscut.
Curiozitatea mea, se îndreaptă însă, spre zona masculină şi spre subiectele dezbătute acolo până spre dimineaţă. „Ieşirea cu băieţii” şi spiritele încinse din cadrul adunării se sting de regulă cu multăăă bere, atmosferă delirant de bulversantă aşa încât ziua de după nu are cum să nu înceapă cu o durere de cap. Totuşi, mai abitir mi-aş îndrepta gândul spre comportamentul cultural al naţiunii noastre faţă de această paradigmă. Bărbatul este cel care merge la „bere cu băieţii”, se simte nemapomenit de bine alunecând pe gât halbă după halbă şi discutând verzi şi uscate (Notă! bărbaţii nu bârfesc ci discută, au păreri, opinii). În toată această poveste femeia este mărul stricat, ea este cea care stă cu ochii pe ceas şi numără în gând câte halbe de bere ar fi putut să înghită omul, eventul îl aşteaptă frustrată şi nemulţumită să se întoarcă acasă şi să îi toace creierii înarmată cu un făcăleţ în mână. Nu spun că este adevărat sau neadevărat scenariul, dar este clar o paradigmă transmisă din generaţie în generaţie, prin media, publicitate, glumiţe, bancuri etc. Este un comportament pe care îl întâlnesc zilnic la generaţia „cu mai multă experienţă”: pe la 50 de ani „băutul de bere” rămâne singura plăcere a bărbaţilor din clasa medie. Se adună şi sporovăiesc, au burţile umflate de la lichidul magic şi emit aserţii stupide precum: „m-am săturat de fetişcane tinere pe care să le ţin eu (a se citi „ţinere financiară”), alea bătrâne sunt mai bune că te ţin ele. Îţi fac toate poftele”. Pe lângă faptul că duhnesc a compoziţie chimică de alcool intrat în oase sunt înzestraşi şi cu dimensiunea ludică a gândirii lor. În fiecare gup există un „bătut de soartă” pe care soţia nu „îl lasă” să depăşească ora stabilită şi care după câteva beri se îndreaptă spre casă suportând toate miştourile camarazilor care îl consideră „ţinut sub papuc”, „băbălău”, „muieruşcă”, „prostănac”....
Îmi doresc să nu devin în timp acea gospodină blazată de stat numai în casă cu singura sarcină de a creşte copii şi de a face mâncare soţului întârziat „la muncă”. Nu aş vrea ca ideile mele să fie considerate un discurs feminist ci o aşteptare personală pentru mine şi o relaxare pentru viitorul meu soţ (care va sa fie!) că nu îi voi contabiliza berile pe care le va bea cu băieţii, nici nu voi fi soţia care va sparge gaşca asteptându-l acasă atunci când distracţia e mai încinsă.