What if ...

Cred că pentru fiecare dintre noi a existat cel puţin un moment în care am gândit pe ascuns: „cum ar fi fost dacă?”: cum ar fi fost dacă avem un job mai bine plătit, dacă vacanţa trecută în loc să stăm la hotel de 2 stele am fi stat la 4, dacă ciorapul nu s-ar fi rupt în acel moment al zile, dacă aş fi întâlnit o anumită persoană atunci, dacă în loc de gutuie aş fi ales o pară ... Proiectăm în mintea noastră situaţii ipotetice în funcţie de dorinţele nesatisfăcute, de visele şi aşteptările la care ne raportăm imaginar. Impactul vizual şi emoţional de astăzi m-a facut să mă întreb însă cum ar fi dacă viaţa ar pleca din trupul meu total pe neaşteptate? Stiu sigur că nu mi-aş face griji că nu mai exist fizic dar m-ar mâhni teribil să ştiu că nu aş mai avea cum să respir aerul rece de pe balconul meu dimineaţa, nu aş mai putea să mă îndop cu câte o ciocolată în faţa calculatorului şi să mă apuce seara târziu încercând să finalizez câte un proiect, nu ar mai avea cum să îmi lăcrimeze ochii când tai ceapa, să beau un vin roşu bun cu prietenii la Libanez, să visez la Elveţia, să colecţionez vederi din toată lumea, să mă bucur de zâmbetul şi de ochii albaştri, să alerg după tramvai pentru că iar m-am trezit târziu, să port aceeaşi pereche de blugi din liceu, să chicotesc cu fetele, să mă bucur de nisip şi de foşnetul frunzelor, să nu mai simt durerea unei înţepături de ghipe, să nu mă mai strâmb în oglindă cu o mască de argilă pe faţă, să nu mai ard mâncarea, să nu mai ţip când mă enervez, să nu mai umblu desculţă prin casă şi să adun stiva de praf pe călcâie pentru că nu am mai reuşit să fac curat, să nu mai pot fura din mâncarea colegilor în fiecare pauză ... să nu mai simt gustul sărat al lacrimilor şi atingerea unei mâini ...