Una şi cu jumate fac...două?!

Prima jumătate...

Este clar ca avem nevoie de unităţi de măsură pentru a ne raporta mai uşor la realitatea din care facem parte. Fără unităţi de măsură suntem cumva pierduţi şi A-temporali. Toată suflarea ştie că timpul se măsoară în secunde, lichidele în mili-litri, distanţele în metri sau kilometri, banii în fiţe, inteligenţa în nuanţa de blond folosită şi popularitatea în numărul de prieteni de pe facebook. Cumpărăm câte o pâine, aceasta e unitatea de măsură pentru pâine: UNA, o franzelă, o pâine feliată (nu câteva felii de pâine) o pâine neagră după necesităţi şi gusturi. Jos, la noi la magazin pâinea se vinde la ... jumătate!!, adică te duci cu 750 de lei (jumătate din preţul total) şi vânzătoarea scoate după tejghea mai subtil şi cu o privire complice o jumătate de pâine. Ce e mişto e faptul că se creează o legătură între tine şi dumeaei: tu ştii că în mod normal nu este unitatea de măsură corectă, dânsa ştie că nu e tocmai firesc să se întâmple aşa dar totuşi accepti trocul. De fapt jumătatea nu e jumătate, ci e un sfert după câte am analizat mai deunăzi. Mmmm, abstract!!!

A doua jumătate...

Ulterior, după experienţa cu pâinea am avut drum la bibliotecă. Când am coborât val-vârtej în holul bibliotecii - ce-i drept uşor după incheierea programului de lucru - era marele Charon adică pe româneşte portarul de serviciu. Stiţi că în holul sălii de la intrare se află un calculator cu touch screen în care îţi poţi căuta cotele cărţilor (bănuiesc că acesta e scopul primar) însă stupoare: portarul era postat în faţa calculatorului înzestrat cu un pumn de seminţe, atitudine de genul super relaxat şi se uita la stirile pro tv cu volumul dat la maximum scuipând în celalalt pumn gen Mărgelatu’ cojile. Urechile mele nu au vrut să audă că ştirea era legată de divorţuri mondene actuale. Bine că nu le scuipă pe jos mi-am spus eu şi am ieşit uşor trăsnită de balastul cultural observat.