De azi, de ieri şi dintotdeauna ...

Nu cred în astre, horoscop, predestinări apoteotice, hărţi astrologice, cifre ale destinului însă cred că persoanele vin în viaţa ta cu un anumit motiv, pentru un anumit timp sau pentru toată viaţa. Consider că prezenţa sau lipsa lor face parte din ceea ce ajungi să devii din interacţiunea cu ei, din emoţiile cu care te încarci şi care rămân atunci când iţi aminteşti de ei: dureroase, dulci, amare, sărate, parfumate, aromate. Am în suflet o mână de oameni cărora nu am apucat să le spun tot ce aş fi vrut pentru că nu am ştiut să o fac la timpul respectiv, nu am avut răgazul necesar sau am sperat că timpul va mai avea răbdare cu mine şi mă va lăsa să o fac în modul ales în care îmi imaginam mental că o voi face. Dar nu s-a întâmplat aşa şi am păstrat acele sentimente pentru un atunci care nu a mai fost sau care încă mai aştept să fie. Însă, chiar şi fără a lua forma cuvântului verbalizat vreau să cred că acele emoţii înzecit mai puternice, mai reale şi mai de impact le pot transmite şi prin alte mijloace aşa încât să ajungă şi către cei cărora nu le mai pot simţi prezenţa fizic.
De regulă nu mă întreb de ce a apărut o anumită persoană în viaţa mea pentru că ştiu că am ceva de învăţat din/de la/cu ea, fac acest exercitiu de introspecţie când îmi dau seama că nu ştiu „ce să mai fac” cu acea persoană, nu o mai pot asocia cu ce sunt eu sau cu ce am fost până în acel moment şi mă trezesc în pielea unui alt EU inexplicabil de diferit şi pe care nu îl iubesc nicicum, un eu care se apără pentru că nu vrea să devină ceea ce nu este, nu vrea să simtă cum nu ştie, nu vrea să se mintă actoriceşte.
Mă încarc cu amintirile oamenilor cărora le-am spus mult în cuvinte puţine şi care au înţeles esenţa comunicării, au lăsat necuvântul să troneze un regat absurd dar frumos. Îmi plac relaţiile pe termen lung sau cele de o viaţă pentru că îmi arată ce nu am făcut niciodată, mă construiesc ... Îmi plac relaţiile care durează toată viaţa pentru că mă învaţă lucruri pentru toată viaţa!, pentru că trebuie să le construiesc pentru a avea o bază emoţională solidă şi simt că aşa am contribuit la fiinţarea a ceva. Deşi în relaţiile mele cu cei cărora nu am apucat să le SPUN timpul nu mi-a dat îngăduire, îmi propun să dau timp timpului pentru că, în ecuaţii, necunoscuta se află totdeauna prin intermediul elementelor ştiute.