My kingdom for a horse ...

În poveşti zâna depăşeşte cu succes toate obstacolele şi ajunge să trăiască fericită, împlinită, până la adânci bătrîneţi. Mă întreb dacă în regatul meu dovleacul se va transforma în trăsură şi broscoiul cel urât în prinţul fermecat....mă întreb dacă raportul bine-rău este echilibrat, sau dacă se va echilibra cândva, cumva ... dacă neghina se va transforma în cel mai măreţ bărbat care să crească într-un an câţi alţii în zece? Deocamdată simt că am trăit mult, că am depăşit şi mai multe probe ţesute iscusit de vrăjitoerele destinului, că am crezut în prinţ şi am baut din apa neîncepută a destinului sperând că e izvorul vieţii. M-aş aşeza confortabil să torc lâna de aur dacă mi s-ar spune că „va sa fie”, şi aş toarce cuminte, aş ţese toate aripile păsărilor, aş separa toată negina de grâu numai să ştiu că va fi ca în poveşti. Dar dacă nu va fi aşa, dacă toată căutarea, toată munca, toate drumurile în tărâmul îndepărtat îmi vor rătăci mai mult calea? Dacă păsările îmi vor ciuguli toate resturile de pâine şi nu voi mai şti să mă întorc pe calea cea dreaptă şi am să mă pierd în detaliile din pădure? Dacă zâna bună va uita şi nu va mai ajunge la timp la întâlnirea noastră, dacă piticii nu vor şti cum să scoată bucata de măr înepenită în gât? Mi-e teamă de povestea vieţii mele, de personajele din ea, de surorile rele şi de mama vitregă care vor face tot posibilul să le încapă lor piciorul în condurul fermecat, de faptul că la capăt voi avea bagheta fermecată şi nu voi şti ce să fac cu ea, sau că voi dormi veşnic în pădurea adormită fără să ajungă prinţul să rupă vraja, ori voi fi mereu păcălită de fata cea rea care va îmi va lua ulcica din mână la poarta casei zicând că a cărat-o ea tot drumul. Mi-e groză că da-ul meu e de fapt nu-ul poveştii mele, că mă plimb, de fapt în povestea lui habar n-am!