Ce faci când nu ştii ce să faci?

Dacă eşti în faţa unui hău sari fără paraşută doar pentru că ai mai experimentat căderea - chiar dacă actul în sine îţi dă un sentiment de spaimă amestecată cu ... plăcere. Un pic ameţitor şi ameninţat te avânţi cu toată fiinţa în ciuda preceptului conform căruia „nu este bine să te joci cu focul”, ştii asta dar există pe lume propuneri ce nu pot fi refuzate... Nu pot fi refuzate pentru că au legătură cu ce eşti tu, cu trecutul tău în care ai lăsat ceva nefinisat, o cută care îţi stă pe creier şi din pricina căreia te hazardezi mereu apelând la „dacă”. E ceva ce poate ţi-ar fi plăcut să ţi se întâmple atunci şi acum nu ştii daca mai vrei SĂ FIE dar eşti ademenit de acea dorinţă nesatisfăcută, lasată aşa atârnând într-un colţ de suflet. Ai crezut că ai uitat de acel gând, de acel sentiment, de ACEL CEVA care acum revine în viaţa ta şi cerşeşte lucrurile care trebuiau să fie. Şi te trezeşti între două lumi, fără paraşută, oscilând între sus şi jos, între cald şi rece, potrivindu-ţi hainele de om serios cu faţă de copil inocent. Nu ştii ce să faci ... dar te întrebi tâmp: „Ce fac când nu ştiu ce sa fac?” ... să apelez la scuze, la a da vina pe altcineva, la neştiinţă, la neputinţă, la „aşa a fost să fie” sau să prind de picior bucata de trecut şi să o azvârl acum, în timpul meu pestriţ şi avid de zbor la înălţime? Să iau acel bilet şi să plec cu ultimul tren sau să las comoara în cufărul ei? Dacă între timp comoara mea nu mai este atât de strălucitoare? Sau dacă e mai strălucitoare şi mai valoroasă ca oricând? Sunt idei care iţi inundă alambicat mintea în timp ce stai aşa pe marginea hăului şi te uiţi la amplitudinea lui, te uiţi şi zâmbeşti inexplicabil pentru că acea frântură de plăcere te mână să o iei la goană în necunoscutul tău...