Tuesday, June 5, 2012

Penibilofunny

Am observat că în viață poți da peste persoane care atrag penibilul (genul care dărâmă pe unde merg, varsă tot peste tot inclusiv pe tine, sunt împiedicați, împrăștiați, neadunați etc.). Așa sunt ei construiți, nu îmi explic cum dar parcă numai lor li se întâmplă chestii. Nu este de râs (la modul batjocoritor ci la modul funny) sau de condamnat pentru că sunt sigură că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat cel puțin o dată în viață o fază penibilă care l-a făcut să roșească imediat sau a avut zile împiedicate. Aș vrea să știu de ce întâmplări penibile ați avut voi parte până acum în viață și vă dau dreptul de a nu vă semna dacă este una foarte penibilă de care vă este și acum rușine:).

Ca să sparg ghiața o să vă dezvălui că în ultima vreme fazele mele penibile sunt legate de toaletă. Prima a fost la Modena când am intrat în toaletă fără să închid ușa, ca na... am presupus că dacă îi e cuiva să intre nu o va face fără să bată la ușă. Ei bine nu a fost așa, s-a intrat fără bătăi în ușă, dimpotrivă cu ușa larg deschisă așa încât să mă poată admira toată gloata care aștepta la coadă. Eh, am tras aer în piept și am spus că nu mă cunoaște nimeni de acolo și că la Modena oricum nu mă mai întorc ever.

A doua fază și mai penibilă s-a petrecut în decursul a trei zile de când am schimbat biblioteca. E normal când stai 8-9 ore în bibliotecă mergi la baie de cel puțin 3 ori pe zi:) și cum mă aflu într-o locație nouă am urmat indicatoarele pe care era scris frumos Toaletă că să ajung în locul cu pricina. Și l-am găsit numai că LOCUL avea ceva ce nu era la locul lui... Nu aș putea să spun ce dar era ceva diferit. Nu vă speriați, era o toaletă:) că încă știu să citesc indicatoarele dar parcă era altfel...și parcă erau prea mulți băieți în toaletă. Eu singura fată? Cel puțin ciudat... dar m-am gândit că este una comună din lipsă de spațiu - blonda din mine. A doua zi am mers în același loc, de data aceasta mai mulți băieți care mă priveau curioși. Eu la fel de curioasă că nu înțelegem de ce mă priveau ei curioși. A treia zi am intrat iar nonșalantă, iar plin de băieți, iar își dădeau coate fapt ce m-a făcut să îmi dau seama că ceva nu este în regulă și să îmi pun întrebări. Și nu era....pentru că eu de trei zile mergem fără niciun stres în toaleta bărbaților (am aflat ulterior că cea a femeilor era la un etaj superior). Cred că a fost mai penibil după ce am realizat cum stă treaba. Oare ce gândeau săracii băieți de mă priveau așa? Ufaaa...

Hai acum să vedem ce povești penibile aveți voi.

2 comments:

  1. la baieti este pisoar.... e greu sa le incurci:)))

    ReplyDelete
    Replies
    1. crede-mă că nu erau, mă prindeam sigur. erau Wc normale, de aici confuzia:):):)

      Delete